Pe 29 aprilie, la restaurantul Turhta din Sibiu, a avut loc un eveniment dedicat femeilor antreprenor, organizat de OFA Sibiu – Organizația Femeilor Antreprenor.
Peste 20 de femei de afaceri din regiune s-au reunit într-un cadru cald și profesionist, pentru a-și consolida relațiile, a-și face afacerile cunoscute și a explora noi perspective de creștere și colaborare.


Evenimentul a fost deschis de Aura Serea, președinta OFA Sibiu, care a coordonat întreaga seară și a oferit cadrul pentru conectare și dialog autentic.
Prezentarea activității OFA și a beneficiilor apartenenței la organizație a fost susținută de la distanță, din Viena, de către Monica Ioanitescu, reprezentantă OFA Croația, care a evidențiat perspectivele internaționale ale rețelei și oportunitățile de colaborare pentru femeile antreprenor din România. Participantele au descoperit inițiativele organizației la nivel național și regional, precum și planurile pentru creșterea implicării femeilor antreprenor în dialogul economic și decizional.
Agenda serii a mai inclus:
- O prezentare de vin din colecția Terra Română Rosé – VIN Serve Ceptura, ghidată de somelierul Mădălina Tănase, care a oferit o incursiune rafinată în universul vinurilor românești.
- „Exprimarea afacerii tale prin artă” – un exercițiu creativ facilitat de Luminița Richard, care a provocat participantele să își traducă esența businessului în formă vizuală, oferind o perspectivă inedită asupra identității antreprenoriale.
Misiunea OFA este de a reprezenta interesele femeilor antreprenor din România, de a le oferi vizibilitate și sprijin concret, dar și de a crea o voce colectivă puternică, care să influențeze pozitiv mediul economic și politic.
Organizația este afiliată la cele mai importante structuri patronale din România și promovează un model de leadership feminin bazat pe colaborare, inovație și responsabilitate.
„OFA Sibiu este aici pentru a crea punți între femeile care conduc afaceri și pentru a susține o comunitate profesionistă, dar solidară. Acesta este doar începutul unei mișcări mai mari pentru vizibilitate și impact antreprenorial feminin la nivel local și național.”
a declarat Aura Serea, președinta OFA Sibiu
„Fiecare întâlnire OFA este o reconfirmare a puterii pe care o are comunitatea atunci când este construită pe valori comune: încredere, colaborare și susținere reciprocă. La evenimentul din 29 aprilie, am simțit energia extraordinară a femeilor antreprenor din Sibiu – curajoase, vizionare și deschise către parteneriate care aduc valoare, chiar dacă a fost primul eveniment OFA organizat la Sibiu.
Ce mă impresionează la această organizație este diversitatea extraordinară a domeniilor de activitate reprezentate: de la industrii, fiscalitate și servicii profesionale foarte variate, până la producție artizanală, tehnologie și educație. Această pluralitate nu reflectă doar dinamismul antreprenoriatului feminin national și regional, ci și potențialul real de sinergii între aceste afaceri.
În acest context, OFA Sibiu este mai mult decât o organizație: este o mișcare vie, care deschide drumuri și creează spații reale de dezvoltare personală și profesională.
Sunt onorată să contribui la această misiune și să văd cum, împreună, construim o voce feminină tot mai puternică în mediul de afaceri din România.”
Andra Gidea, vicepreședinta OFA Sibiu
“Întotdeauna am fost de părere că femeile au resurse fantastice, dar și mai multe provocări, mai ales prin prisma maternității, cu tot ceea ce presupune aceasta.
Viața de antreprenor nu e un drum lin, e presărată cu victorii și neîmpliniri, la care noi, femeile, putem pune umărul, pentru a ne susține reciproc. De aceea, salut și apreciez inițiativa OFA de a se implanta la Sibiu, în inima României”
Cătălina Costache, director executiv Fundația Polisano si membră OFA Sibiu