„Femeia din spatele succesului” │ Daniela Scholz, vicepreședintă OFA Galați și administrator Work Consult

Mini-interviu „Femeia din spatele succesului”
Daniela Scholz – vicepreședintă OFA Galați și administrator Work Consult – consultanță fonduri europene

Cine ești tu, dincolo de femeia antreprenor și afacerea sau afacerile pe care le conduci? Ne dorim să faci o scurtă descriere a femeii pe care o cunoaștem.

Dincolo de femeia antreprenor, sunt o fire sensibilă, chiar dacă nu pare. Poate din teamă de a fi cunoscută prea bine, evit adesea să vorbesc despre mine. Sunt o fată simplă, care a muncit întotdeauna, indiferent de etapa vieții, care a avut mereu un scop și nu s-a lăsat până nu l-a atins.

Următorul meu obiectiv este să mă ocup de educație, sănătate și, mai ales, de mine. Să învăț să mă iubesc, știu că poate sună ciudat, dar simt că e timpul să stau mai mult cu mine însămi.

Voi mă cunoașteți ca fiind o femeie puternică, ambițioasă, loială, dar în interior sunt fragilă. Îmi consum energia pentru tot și toți. Uneori, nici nu apucă cineva să spună că are nevoie de ajutor, că eu deja am și sărit să caut soluții. Și draga mea, uneori tind să cred, și o spun fără lipsă de modestie, că dacă ar exista mai mulți oameni ca mine, lumea ar fi un loc mai bun.

Ce te-a motivat să te alături Organizației Femeilor Antreprenor?

M-am alăturat OFA din nevoia de a soluționa multe aspecte necunoscute în ceea ce numesc eu „arta fondurilor europene” un domeniu multidisciplinar care implică elemente tehnice, juridice și economice.

Când știi să le îmbini, e deja o formă de artă. Pentru mine, a fost important să am o voce și să pot contribui la îmbunătățirea sistemului. E un domeniu greu, care presupune meticulozitate, rigurozitate și multă birocrație.

Dar exact aici simt că pot face o diferență.

Pentru tine, „femeie antreprenor de succes” în 2025 înseamnă și implicare socială, voluntariat sau doar energie focalizată pe conducerea afacerilor? Și de ce?

Întrebarea asta pare puțin „la picat testul”, (zâmbește) dar încerc să răspund sincer. Sunt două lucruri distincte și, da, le-am făcut separat, dar cred în ambele.

Pentru mine, „succes” înseamnă și să fii pe piață din 2007, să ai profit și indicatori economici solizi, dar și să ai un impact. Cum zice John Maxwell, dacă vrei să devii mare, trebuie să gândești mare.

Pentru mine succes în afaceri inseamnă să fii in top 500 Forbes. Depinde foarte mult cum definești succesul, asta nu înseamnă neaparat că eu îmi doresc. Cu servicii de consultanță nu poți, poate cu altă activitate.

Pentru a fi de succes într-o afacere trebuie să ai viziune, perseverență, pasiune, adaptare, să fii om de acțiune, să ai curaj, să fii creativ, să fii bun comunicator și partea cea mai grea pentru mine este să fii un lider bun.

Dar femeia de succes este, înainte de toate, un exemplu. Face voluntariat, oferă din timpul și energia ei. Eu, prin voluntariat, am descoperit că acest domeniu mi se potrivește ca o mănușă. Mă încarcă cu energie bună, mă face entuziastă și relaxată.

De aceea, când vin cu idei sau insist să ne întâlnim în OFA, poate par că am un ton imperativ, dar nu e asta. E doar bucuria de a construi ceva împreună.

Implicarea socială o fac oricum prin companiile noastre: sponsorizăm festivaluri, oferim premii pentru copii, susținem comunitatea. E și o formă de responsabilitate asumată. Și, da, cred în „zeciuială”, acel 10% oferit din recunoștință și credință, pentru binele comun.

Ce tip de femei îți dorești să vezi alături de tine în OFA?

Femei care își doresc mai mult.

Femei puternice, asumate, care știu ce vor și merg cu hotărâre în direcția visurilor lor.

Cum ai descrie OFA într-un singur cuvânt sau într-o propoziție? Și de ce?

ASUMARE.

ASPIRAȚIE. SIMPLITATE. UNITATE.

MĂSURABIL. ARMONIE. RESPONSABILITATE. EGALITATE.

Toate acestea conturează pentru mine spiritul OFA.

Unde te pot găsi cei care vor să afle mai mult despre tine și afacerea ta?

Cei care au avut nevoie de serviciile noastre ne-au găsit mereu. Chiar și în era digitală, cea mai eficientă reclamă este tot „din om în om”.

Dacă ai putea transmite un singur mesaj femeilor care doresc să se alăture comunității OFA, care ar fi acela?

Mesajul meu este simplu: participați la un eveniment OFA.

Dacă vă va plăcea, veți simți natural să duceți mai departe energia, să o multiplicați.

Concluzie editorială

În spatele unei femei de afaceri puternice se află, adesea, o inimă sensibilă, o minte analitică și un suflet generos. Acest interviu ne arată clar că succesul nu înseamnă doar profit și cifre ci și implicare, vulnerabilitate, dăruire, credință și dorința de a schimba lumea în mai bine.

Prin vocea sa sinceră și autentică, Dana Scholz redefinește ideea de leadership feminin.

O femeie care nu se teme să fie puternică, dar nici să se recunoască fragilă.

O femeie care oferă înainte de a cere.

O femeie OFA.

Mulțumim pentru interviu Dana și îți dorim energie multă pentru toate proiectele tale, ca și până acum.

Interviu realizat în dialog cu Ela Moineagu, specialist PR și comunicare OFA Galați
Redactare și concluzii editoriale – Ela Moineagu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *