Femeia din spatele succesului” │ Manuela Beteringhe, director general SOWIENS, membră OFA Galați

Mini-interviu „Femeia din spatele succesului”
Manuela Beteringhe – director general firma SOWIENS – firmă de construcții

Cine ești tu, dincolo de femeia antreprenor și afacerea sau afacerile pe care le conduci? Ne dorim să faci o scurtă descriere a femeii pe care o cunoaștem.

Bună! Mă bucur că fac parte din persoanele dragi sufletului tău și îți mulțumesc pentru acest interviu (Ela). Este o reală plăcere să ne revedem față în față.

O să încep să mă caracterizez cu lipsă de modestie, pentru că modestia este pentru persoanele care nu au ce spune despre ele.

Eu pot spune că am fost dintotdeauna de partea mea. Am luat hotărâri asumate de-a lungul vieții și iert pe toată lumea, așa cum toată lumea mă iartă pe mine. Sunt în grația divină și am avut mereu o relație specială cu Dumnezeu. Eliberez tot ce nu-mi aparține din tot ceea ce sunt.

Accept că nu toată lumea trebuie să mă iubească sau să mă accepte. Tocmai de aceea, eu iubesc ceea ce sunt.

Accept sănătatea, iubirea și banii, din surse știute și neștiute.

Din cărțile pe care le-am citit, mi-au rămas în minte multe fragmente și citate care mă ajută să-mi amintesc cu drag de etapele vieții mele, fără să regret nimic.

Citatul care m-a inspirat cel mai mult, crezul vieții mele ,,Carpe Diem.”  Sunt o persoană extrem de asumată și asta este, poate, una dintre cele mai mari calități ale mele.

Sunt corectă în ceea ce spun și în ceea ce fac. Întotdeauna am spus lucrurilor pe nume. Nu îmi place minciuna, nu sunt genul care să mintă. Pentru mine, adevărul este esențial așa mi-am educat și copiii.

Să spunem ce avem de spus, să încercăm să facem, iar dacă nu putem, măcar să avem curajul să ne dăm deoparte și să fim noi înșine.

Mă consider de trei ori femeie, sub deviza: „exigentă, sexy și smart”.

Și da, consider că este o calitate. La Harvard, în primele 8 funcții executive, studiile arată că sunt aleși… narcisiștii. (zâmbește)

Ce te-a motivat să te alături Organizației Femeilor Antreprenor?

Ce m-a motivat să intru în această organizație?

În primul rând, îmi place să mă documentez, să citesc foarte mult și să înțeleg lumea din jurul meu. Am fost mereu o persoană unică, pentru că am promovat idei și direcții pe care puțini oameni le înțelegeau la vremea respectivă.

Sunt vărsător și poate că asta spune ceva despre mine, îmi plac lucrurile bine făcute, clare, concise și, mai ales, durabile. Vreau ca ceea ce construiesc să rămână peste ani.

Îmi doresc ca într-o zi cineva să spună: „A fost și Manuela cu Ela și cu doamnele de la OFA. Au făcut fapte bune de care copiii copiilor noștri pot fi mândri.”

Este o organizație a femeilor de afaceri, dar și a femeilor care știu că puterea nu trebuie să vină cu prețul feminității.

Știu că unele femei și-au pierdut, poate, o parte din această feminitate în goana după validare, performanță, rezultate. Eu, una, am încercat să mă regăsesc, după ce am fost ani la rând ancorată în lupta de a demonstra, de a face, de a schimba lumea.

Dar am realizat că, la final, ceea ce rămâne nu sunt nici banii, nici casele, nici bijuteriile. Rămân faptele bune.

Și tocmai cu acest gând am intrat în organizație.

Când am făcut acest pas, copiii mei erau deja plecați la studii în străinătate. N-am venit aici cu un scop clar, ci din dorința sinceră de a cunoaște femei valoroase și de a învăța.

Pentru că și asta o spun mereu, cine e cu adevărat deștept știe că are întotdeauna ceva de învățat de la altcineva mai deștept.

Nu știam întrebările dinaintea interviului, dar mă bucur foarte mult că am avut această ocazie. Am emoții și mă bucur de prezența Elei la acest interviu.

Pentru tine „femeie antreprenor de succes” în 2025 înseamnă și implicare socială, voluntariat sau doar energie focalizată pe conducerea afacerilor? Și de ce?

Vreau să vă spun un lucru, poate nu mă credeți, dar am luat decizia conștientă de a nu mai fi în prim-plan profesional, ci de a mă regăsi în alte planuri decât cel antreprenorial. Mi-am dovedit deja puterea. De la 18 ani și până acum am realizat tot ce mi-am propus. Toate la timpul lor.

Astăzi, nu-mi mai doresc să dau sfaturi generale unei femei antreprenor de 20 de ani. Fiecare are drumul și ritmul ei.

De exemplu: Ce sunt banii?

Toată lumea are o definiție – monedă de schimb, mijloc economic… Eu cred altceva: banii sunt idei. Dacă nu ai idei și doar copiezi, cum spunea Silviu Prigoană (Dumnezeu să-l odihnească), nu creezi nimic autentic. El spunea: „Nu fiți copii Xerox. Faceți ceva ce este al vostru, ca să fiți printre primii.” Și eu am făcut exact asta.

Am muncit de tânără. Am lucrat la stat, am făcut facultate, iar în paralel, ca mulți români antreprenori din acea vreme, făceam comerț peste graniță. Plecam cu deodorante și ciocolată la bulgari, veneam cu adidași, curele, cufere. Aveam consignația mea și știam să aleg marfa bună. Aveam cea mai frumoasă consignație.

Și totuși, nu am fost niciodată obsedată de partea materială. Cred că Dumnezeu mi-a dat pentru că nu m-am agățat de lucruri, ci am încercat să mă dezvolt pe toate planurile vieții mele.

Am trăit toate etapele, familie, copii, afaceri, călătorii, oameni frumoși. Asta înseamnă viața. Cum spuneau și bunicii mei:

„Cine nu-și face o casă, cine nu sădește un pom, cine nu crește un copil, a trecut degeaba prin viață.” Eu le-am bifat pe toate.

Am avut și hamster, și broască țestoasă, și iepuri, am făcut tot ce-am putut ca să le ofer copiilor mei ceea ce eu nu am avut, au trăit cu animale de companie mereu. 

Când eram mică, nu am fost niciodată într-o tabără, deși eram singură la părinți. Am avut un accident la 7 ani și asta a schimbat multe. Așa că am trăit prin copiii mei tot ce eu nu am putut trăi atunci.

Nu cred că trebuie să ne ținem copiii încuiați în reguli stricte. Trebuie să ne rugăm:

„Doamne, facă-se voia Ta. Dă-mi putere să duc mai departe planul Tău divin.”

Pentru că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, doar că noi, adesea, nu înțelegem.

Știți de ce nu ne spune Dumnezeu direct ce avem de făcut?

Presupunând o discuție cu El, pe o plajă, El ne-ar spune:

„Vezi urmele acelea în spatele tău? Nu știi ce ai de făcut pentru că tu tot timpul ai vrut să mergi înaintea mea. Nu ai ascultat.”

Despre asta este vorba.

Ce tip de femei îți dorești să vezi alături de tine în OFA?

Dacă vreți sau nu să mă credeți, este alegerea voastră. În viață, putem alege lumina sau întunericul, iubirea sau frica, binele sau răul.

Eu aleg lumina. Și iubirea.

Iubesc toate femeile care acceptă cu inima deschisă că sunt femei, cu toate șansele, provocările și puterea pe care o aduce această identitate. Femei care se implică, care au alături bărbați puternici, dar care nu așteaptă să li se dea voie, ci merg înainte cu curaj.

Eu nu sunt și nu am fost niciodată în întrecere cu alte femei. Nu am fost invidioasă. Nu am fost niciodată și nu sunt în competiție cu nicio femeie pentru că am înțeles că fiecare femeie care apare în viața mea are un destin al ei.

Eu sunt în pielea mea. Și îmi place asta. Sunt mândră de cine sunt și de ceea ce am făcut.

Vă dau și un exemplu din familie. Fiul meu, Mario, s-a pregătit 3 ani de zile pentru a deveni medic. Ne-a spus într-o seară, la cină, în prima zi de școală din clasa a XII a:

„Dacă voi ați fi la vârsta mea, ce meserie v-ați alege?”

Noi am răspuns fără ezitare: Nouă ne-a plăcut ce am făcut în viață și dacă am avea ocazia am face din nou aceleași lucruri. 

Atunci el a zis:

„Și eu vreau să fac ce-mi place. Nu mai vreau să fiu medic. Nu vreau să fac compromisuri. Vreau să fiu om de afaceri, să fac bani și să devin ca voi oameni implicați și cu răspundere.”

Iar noi l-am susținut necondiționat. Pentru că cel mai important este să fii tu însuți și să-ți asumi drumul tău.

Așadar, îmi doresc în OFA femei asumate, libere, autentice și neînfricate.

Dragele mele, vă iubesc pe toate! Sunt deschisă să comunicăm, să ne susținem și să continuăm acest drum frumos împreună, în OFA.

Cum ai descrie OFA într-un singur cuvânt sau propoziție? Și de ce?

Pentru mine, e greu să aleg un singur cuvânt. Aș avea foarte multe cuvinte de laudă.

Vă felicit pentru ceea ce faceți și pentru ceea ce facem împreună. Pentru proiectele create, pentru evoluția constantă din această perioadă, dar mai ales pentru calitatea oamenilor pe care i-ați atras în jurul vostru.

Ce apreciez profund este că, spre deosebire de alte organizații, nu i-ați exclus pe cei vechi atunci când au venit membri noi.

Nu ați creat ierarhii artificiale în funcție de cine contribuie financiar mai mult sau de cine e „mai aproape” de președintă. Asta arată maturitate, integritate și claritate de viziune.

Eu vin în OFA ca voluntar, cu bucurie și cu iubire, atât cât îmi permite timpul. Nu îmi asum sarcini care mă depășesc, dar admir din inimă tot ce se creează aici, pentru oameni, pentru comunitate, pentru țară.

România este o țară frumoasă și merită să facem împreună toate aceste lucruri frumoase.

Ca în deviza unei reclame:

„Ce bine că suntem cu toții oameni. Dar ce bine că suntem diferiți.”

Admir faptul că, deși suntem femei atât de diferite, avem scopuri comune: iubire, cunoaștere și dezvoltare pentru comunitate.

Și cred că cel mai important lucru este să-ți pui sufletul în balanța faptelor bune.

Unde te pot găsi cei care vor să afle mai mult despre tine și afacerea ta?

La această întrebare aș putea răspunde cu o frază ambiguă, dar care să vă dea de gândit:

„Oriunde, oricând și oricum, vă stau la dispoziție… dar doar pentru motivare.”

Sunt într-o etapă a vieții în care mi-am propus să spun „bună dimineața” până la ora 13:00 și să fac ce vreau, cum vreau, ceea ce, recunosc, multe persoane nu pot înțelege.

Această libertate se datorează, în mare parte, soțului meu, care mă iubește și mă acceptă exact așa cum sunt.

Proiectele pe care doresc să le propun organizației au o viziune amplă, de o dimensiune pe care mulți nu o pot concepe încă. Le voi aduce la momentul potrivit.

Oficial, mă puteți găsi la firma SOWIENS – firmă de construcții unde sunt director general. Acolo pot oferi detalii din orice domeniu, la orice nivel.

Dar am un principiu: ca să cer cuiva ceva, trebuie eu să fi făcut acel lucru mai întâi. Așa am acumulat multă experiență.

Totodată, cred că femeile trebuie să înțeleagă importanța fiecărei meserii.

Avem nevoie de femei specializate, femei de la care să învățăm, pe care să le respectăm și să înțelegem că este o calitate să-ți depășești profesorul.

Toate aceste gânduri le transmit cu drag tinerelor femei.

Iar eu? Eu sunt în etapa în care mă accept, mă iubesc și aleg să am în viața mea doar oameni frumoși, care să mă încarce cu lumină, energie pozitivă și iubire.

Dacă ai putea transmite un singur mesaj femeilor care doresc să se alăture comunității OFA, care ar fi acela?

Nu mă consider o persoană influentă dar îmi doresc cu adevărat să influențez pozitiv viața femeilor inteligente, asumate, care știu că pot mai mult decât li s-a spus.

Femei care nu acceptă compromisuri, nu rămân în relații toxice, în violență domestică sau în minciuni „de ochii lumii”.

Vreau să vă spun, se poate trăi altfel!

Dacă doriți să mă urmați ca model, nu doar pe mine, ci și pe prietenele mele, această echipă frumoasă din OFA, vă invit să aveți curajul să trăiți diferit.

„Carpe diem” nu înseamnă doar plăcere de moment, înseamnă să trăiești intens, conștient și asumat tot ceea ce faci.

Ieșiți din zona de confort! Faceți ceva care să vă ridice moralul, care să vă scoată din casă, care să vă facă să contați în viața voastră profesională, dar și în viața bărbaților voștri.

Pentru că, dacă stați într-o cutie, ca un șoricel care aleargă într-o rotiță, zi după zi și credeți că asta e viața… veți ajunge într-un circuit monoton care vă va epuiza și vă va fura validarea.

Așa că, dragi FEMEI:

Descoperiți-vă. Cunoașteți-vă. Depășiți-vă limitele.

Concluzie editorială

Manuela Beteringhe e genul de femeie care îți spune adevărul cu zâmbetul pe buze și cu inima larg deschisă.

Asumată, profundă și plină de umor, vorbește despre viață, feminitate, libertate și curaj.

Manuela este genul de femeie care rămâne cu tine și după ce interviul se termină. Prin voce, prin poveste, prin prezență.

Manuela nu vorbește despre succes ca despre o medalie, ci ca despre o responsabilitate. Are darul rar de a spune lucrurilor pe nume, fără ocolișuri, dar și de a povesti cu tandrețe despre copilărie, familie, muncă și sensul vieții. 

Iar dacă ar fi să rezum mesajul ei într-o singură frază, ar fi aceasta:

„Trăiește asumat. Iubește-te. Și ieși, cu îndrăzneală, în lumina propriei tale vieți.”

Interviu realizat în dialog cu Ela Moineagu, specialist PR și comunicare OFA Galați
Redactare și concluzii editoriale – Ela Moineagu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *