La începutul lunii noiembrie, delegația Federației pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și a Organizației Femeilor Antreprenor (OFA) a reprezentat cu onoare România în două importante evenimente economice europene — la Bruxelles și Paris. Aceste misiuni au consolidat dialogul despre inovare, competitivitate și diplomație economică, reafirmând rolul activ al antreprenoriatului românesc în construirea unei Europe sustenabile și unite.
Misiune economică și diplomație antreprenorială la Paris
Peste 20 de antreprenoare și reprezentante a Patronatului OFA și a Federației FICSIMM, au fost parte a unei noi misiuni economice în Franța şi au participat la o conferință de afaceri de anvergură, de această dată, la Ambasada României la Paris, care a reunit +100 de antreprenori români și francezi din diverse sectoare de activitate.
Tema evenimentului, „Diplomație și antreprenoriat: alianțe strategice pentru competitivitatea României și a Europei”, a deschis un dialog constructiv despre modul în care parteneriatele internaționale pot deveni motorul dezvoltării economice, a inovației şi a promovării României oriunde în lume.
Mulțumiri deosebite aducem Excelenței Sale, doamna ambasador Ioana Bivolaru şi echipei sale excepționale, alături de Gabriela Goran, pentru ospitalitate, deschidere, dedicarea și pentru sprijinul acordat reunirii antreprenorilor români din diaspora cu ocazia organizării acestui eveniment, alături de implicarea activă a colega noastră, Petronela Caso, coordonator dezvoltare OFA Paris.
Printre reprezentantele delegației OFA și FICSIMM ce au reprezentat cu profesionalism și energie spiritul pozitiv şi de succes al antreprenoriatului românesc în cadrul acestei misiuni economice, se numără:
- Mirabela Miron, preşedinta FICSIMM şi OFA, care a punctat, în deschidere, faptul că puterea asociativă şi spiritul muncitor al românilor poate fi canalizat spre competitivitate şi promovarea României ca un liant spre afaceri sustenabile şi reziliente.
- Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta FICSIMM, care a vorbit despre politicile publice şi noutățile privind fondurile europene, alături de oportunitățile investiționale în România.
- Amalia Georgescu, vicepreședinta OFA, a coordonat evenimentul şi a promovat exemplele de bune practici, punând în lumina reflectoarelor câteva dintre antreprenoarele care reuşesc să facă performanță în diverse sectoare de activitate:
- Sarolta Besenyei, vicepreședinta OFA Tg Mureș
- Veronica Costache, președinta OFA Brașov şi coordonatoare dezvoltare OFA Londra
- Elena Birtoc, președinta OFA Satu Mare, alături de colegele și invitatele noastre speciale – Agnes Gomes, Fariha Shah, şi de speakerii – Ioana Marcoux, Andreea Danci, Angela Golovco, Philip Tallon, Lucia Matasă.
Evenimentul a fost o adevărată punte între diplomație și mediul de afaceri, o ocazie excelentă de a construi noi parteneriate, de a împărtăși idei și de a deschide noi oportunități pentru antreprenorii români în Europa. Diplomația economică și colaborarea europeană pot deveni astfel piloni reali ai competitivității și dezvoltării durabile.
OFA și FICSIMM – Vocea IMM-urilor din România
În continuare, delegația Federației pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și a patronatului Organizația Femeilor Antreprenor (OFA) au participat la prestigioasa conferință „Invent in what matters – What is at stake in the next EU long-term budget”, organizată de Parlamentul European la Bruxelles, Belgia.

