Succesul = suma eșecurilor + 1 a fost tema workshopului organizat de OFA Suceava pe 28 mai, la Sakura.

Întâlnirea a adus în aceeași sală antreprenoare aflate în etape diferite ale propriului parcurs. Discuția a pornit de la momentul în care apare ideea de business și a continuat cu etapele de creștere, până în punctul în care acesta începe să capete recunoaștere la nivel național.

Pentru că într-un business, vine un moment în care fondatorul nu mai poate susține totul singur. Apar alte nevoi și responsabilități, iar felul în care este organizată afacerea începe să conteze la fel de mult ca ideea de la care a pornit.

Invitata serii, Ruxandra Rață Bucevschi, fondatoarea Twinkle Star, a vorbit despre propria experiență și despre felul în care se construiește un proiect în timp. Perspectiva ei a venit din practică, din deciziile luate când treci prin etape dificile și din lectiile cu care rămâi după.

Întrebările participantelor au dus discuția către situații reale din viața unui antreprenor, iar Ruxandra a vorbit despre încrederea acordată echipei, despre deciziile care schimbă ritmul unei afaceri și despre echilibrul necesar între viziunea fondatorului și dezvoltarea unei organizații care crește.

Pentru OFA Suceava, aceste întâlniri au rolul de a crea un cadru în care femeile antreprenor pot învăța unele de la altele prin experiențe concrete. Workshopul a arătat încă o dată că fiecare etapă a unui proiect lasă în urmă lecții valoroase.

Îi mulțumim Ruxandrei Rață Bucevschi pentru deschiderea cu care a împărtășit din parcursul ei și tuturor participantelor care au contribuit la o seară valoroasă pentru comunitatea OFA Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *