Luna aceasta, în cadrul întâlnirilor OFA Brașov, am vorbit despre reinventare, perseverență și progres. Dar, mai important decât atât, am avut ocazia să le vedem și să le simțim pe ”viu”, într-un loc unde munca, valorile și oamenii spun o poveste coerentă. Vizita la Brutăria Tothek, din Săcele, a fost una dintre acele întâlniri care […]
Category Archives: Evenimente comunitate
Luna februarie ne-a adus împreună într-o nouă întâlnire a comunității OFA Suceava, organizată în colaborare cu colegele noastre din OFA Botoșani. Ne-am reunit la Ceainăria Sakura, spațiul cald și primitor care a devenit deja un reper pentru întâlnirile noastre. Invitată a fost colega noastră Cristina Mircea, antreprenor cu 25 de ani de experiență, psihoterapeut integrativ, […]
Premiul „Restitutio. Brâncuși” se acordă personalităților care, prin creație și implicare culturală, contribuie la menținerea interesului public pentru opera și spiritul lui Constantin Brâncuși și susțin ideea artei ca limbaj universal – coerent, concentrat și relevant pentru contemporaneitate. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase contexte internaționale și amplasate în spații publice din Europa și […]
Aseara, 11 februarie, a fost despre noi. Despre pauza aceea rară în care îți lași agenda jos, îți torni o cafea și îți amintești de ce ai ales drumul antreprenoriatului. Sub semnul OFA Prahova, ne-am întâlnit într-un spațiu care ne-a primit exact așa cum aveam nevoie: Urban Meeting Hub, creat cu grijă și viziune de […]
Prima întâlnire din acest an a Organizația Femeilor Antreprenor, fiiala Iași a avut loc astăzi, la sediul AGEO Events, într-un format care a îmbinat networking-ul de calitate cu un conținut aplicat, gândit pentru realitatea antreprenorială: decizii rapide, echipe diverse, negocieri, presiune și nevoia de comunicare eficientă. Întâlnirea a fost găzduită de Victoria Bulai, președinta OFA […]
O parte dintre membrele Organizației Femeilor Antreprenor Galați au avut bucuria de a participa sâmbătă la un workshop deosebit, organizat la centrul IOMA – Galmedmun, un eveniment care a îmbinat armonios informația de specialitate cu eleganța și socializarea de calitate. Cu sprijinul gazdei noastre și al membrei OFA Galați, Roșca Gunache Ramona-Oana, participantele au descoperit […]
Pe 5 februarie, la Ceainăria Sakura, am deschis oficial activitatea OFA Suceava din acest an, alături de antreprenoarele din comunitate. Colega noastră, Loredana Mihăilă – expert contabil, consultant fiscal coordonatorul grupului de fiscalitate și Vicepreședintă OFA și FICSIMM — ne-a explicat pe înțelesul nostru: ce schimbări majore aduce legislația fiscală pentru microîntreprinderi și […]
OFA Botoșani a început anul în forță, iar NOD HOUSE a fost gazda perfectă pentru prima întâlnire din acest an. A fost un atelier de lucru în care am stabilit agenda evenimentelor și strategia pentru următoarele luni. Ne-am bucurat de un briefing din partea Simonei Pușcașu, Vicepreședintă OFA Botoșani, cu privire la team-building-ul OFA […]
Conectare și aliniere de direcții Prima zi a fost dedicată conectării și definirii intențiilor și obiectivelor pentru anul 2026. Prin sesiuni de lucru și conversații structurate, participantele au urmărit consolidarea relațiilor profesionale, clarificarea obiectivelor și conturarea direcției acestui parcurs comun. Accentul a fost pus pe comunicare deschisă, învățare reciprocă și construirea unui climat de încredere. […]
Workshop-urile pe care le susținem la OFA Brașov sunt, înainte de toate, despre cunoaștere, creștere și dezvoltare reală. Nu bifăm teme. Le înțelegem, le discutăm și le adaptăm la realitatea fiecărei afaceri conduse de femeile din comunitatea noastră. Întâlnirea de aseară, 28 ianuarie, a fost dedicată schimbărilor fiscale care intră în vigoare în 2026 și, […]










